finding myself...

Azi sunt furioasa.Azi sunt surprinzator de neagra.Azi nu-mi convine nimic, de aia m-am trezit la 12.Azi vreau sa urlu, sa zbier cine sunt si ce vreau.Dar nu pot.Nu e genul meu.As putea insa sa alerg in ploaie si sa plang.Lacrimi de furie, de neputinta...M-au sufocat cei din jur cu aberatiile lor, m-am saturat sa fiu perceputa altfel decat sunt;cati oameni, atatea variante.Mi-a ajuns!O.K., fiecare are dreptul la opinie.Daca eu cred ca esti prost, nu ai ce-mi face.Asta cred si am dreptul sa cred asta.Dar, atata timp cat am si suport.Insa parerile nefondate nu pot sa le sufar.Indiferent ca e vorba de mine, altcineva sau altceva.Ce oameni urati, acestia!De aceea am decis sa-mi (de)scriu gandurile si, mai ales, sentimentele.O singura persoana a reusit sa ma descopere.O persoana care nu ma prea incanta, desi are o reputatie de invidiat si pe merit.Totusi, in fata mea nu valoreaza nimic decat pe plan profesional(Am argumente in favoare a ceea ce zic, dar nu are rost sa plictisesc).Oricum, m-a surprins cutremurator de mult faptul ca m-a citit asa cum nimeni n-a facut-o vreodata.Totul, pornind de la un cuvant : exuberant.Asa e stilul meu, a afirmat dumneaei.Ciudat!Credeam ca eu sunt asa, nu ca adopt un stil expansiv.Dar nu, are dreptate.E doar un stil, cu alte cuvinte, o masca.I-am spus ca nu am nimic de ascuns si ca nu inteleg la ce anume face referire si mi-a zis ca "de fapt, tu cauti ceva.Acolo, in interiorul tau, cauti ceva".Am ramas cu o expresie impregnata pe fata, definitorie pentru stilul inconstient adoptat, pentru ca, de fapt, chiar nu-mi aratam adevaratele trairi, respectiv neintelegerea si neincrederea in ceea ce afirma.Apoi insa am reflectat si mi-am dat seama ca intr-adevar caut ceva si ca nu sunt nici pe departe ceea ce par de la distanta(si nu ma refer la aceea pe care o calculezi in metrii).In seara asta caut doar un cer senin, impodobit de stele si liniste...Asta sigur voi gasi, acolo unde ma duc.Momente fericite alaturi de "greutatile" voastre, va doresc!

Ce mai ascult...